În inima ei am ascuns durerea
Şi fără frică am sperat că o voi pierde
N-am înţeles de ce ochii mai doreau alinare
După atâtea clipe de deznădejde
Am cules o stea portocalie
Şi i-am dat focul nemuririi
Am suflat durerea asupra ei
Crezând că voi căpăta speranţa iubirii
Ştii tu că-n nopţile pustii
Când întunericul e rece
Încerc şi tot îmi doresc
Prin sufletul tău să pot trece.
Să pot citi gândurile tale
Să le adun în mintea mea
Într-o cutie de cleştar îngheţată
Şi sunt sigur că aş simţi durerea
Cum mă înţeapă
Dar nu mi-ar păsa că moartea e aproape
Dacă tu ai fi aievea.