Strânge-mă-n brațe!

Privește-mă!fără sfială dăruiește-mi-te

Cu gândurile și păcatele tale, toate.

Eu îți voi cuprinde sufletul și vom pleca departe

Unde toate astea nu vor mai avea nici o însemnătate.

Ia-mă de mână! cu grijă să-mi atingi inima

Și alunecă-n visul meu asemeni unei dorințe vechi

Căci dimineața tu ești răsăritul, lumina mea,

Umbra și întunericul ce noaptea-mi ține priveghi.

Strânge-mă-n brațe! și lasă tăcerea să ne copleșească,

Lumea să se micșoreze, să dispară-n veșnicie

Iar eu îți voi dărui trupul meu muritor, liniștea sufletească

Amintirile, păcatele și tot viitorul ce va să vie!

Sărută-mă! ca și când ar fi ultima dată

Lasă-mi spiritul să străbată timpul vieții tale

Ș-am să cutreier alături de tine o lume toată

Până pământul ne va acoperi... iar deasupra noastră

Copacii își vor răsfira petale.

Acoperă-mi trupul! cu al tău, cu ale tale mângâieri

și nu-mi da drumul în veci, căci timpul ne va exila

Va uita de noi și vom dăinui în afara lui printre amintiri

Când aici nimeni și nimic nu va mai exista.

Păstrează-mă-n inima ta! și povestea noastră-n gând

Pe buze sărutul meu firav, încălzit de-a ta privire

Căci ce simt pentru tine nu va muri nicicând

Pentru că asta e adevărata iubire!

A trăi în frica timpului... (fragment)

În mintea mea totul se mișcă cu încetinitorul, comprim zile și lungesc secunde fără să simt vreun regret pentru toate acele momente pe care mi-aș fi dorit cândva să nu le fi trăit în veci! Închid ochii și simt cum fiecare celulă în parte din trupul meu respiră aerul rece al iernii, cum picăturile de apă se preling ușor pe obrajii mei fierbinți... e o magie aparte, un fel de basm modern. Mă pierd ușor prin timp și prefer să spun că el își răsfiră momentele prin memoria mea decât să cred asemeni celor din jurul meu că trupul meu descinde dintr-o secundă și se delasă pe tot parcursul vieții timpului prin care trece fie că acesta(trupul) își dorește sau nu.

Unde s-a născut această legendă și cum am putut ajunge atât de ignoranți încât să credem că orice am face mai întâi de toate trebuie să avem acordul timpului pentru aceasta? Zilnic și oriunde mi-aș perinda existența nu contenesc cuvintele să se spargă de urechile mele... șoaptele ce îmi strâng buzele și mă fac să mă crispez: nu este încă timpul! Tu omule nebun, de unde știi tu când e timpul potrivit pentru orice? Nu suntem în stare să descifrăm marile mistere ale vieții, darăminte sistemul temporal în care ne presupunem fără să fim siguri totuși că ne depănăm viața. Un paradox mai amuzant pe lumea asta nici că aș putea găsi.  

Dacă există un mister al vieții ce mi se pare ușor de diseminat și de înțeles, acesta este chiar timpul și trecerea sa. Orice și oricum vei face în viața ta, secundele se vor scurge lăsând în urmă amintiri și regrete deopotrivă, zâmbete și imagini pe care mintea le va selecta pentru a le păstra peste ani. Nu este nimic mai concret decât ciclul vieții și felul în care fiecare pas ne conduce spre moarte, dar dacă măsurăm cu grijă fiecare zi din viața noastră care trece lin și uneori insesizabil, am putea să ne dăm seama că nimic nu este planificat și nimic de fapt nu își are un loc anume în timp. Suntem oameni și ne lăsăm conduși de instinct, de deducții logice și de inducții. Nu știm sigur că ceea ce gândim va avea rezultatul final pe care creierul îl produce sub formă de idee. De aceea, tot ce putem face este să lăsăm frâu liber singurei părți a existenței noastre ce nu are nevoie de timp pentru a se manifesta: spiritul. El descinde din veșnicie și se afundă în latura sentimentală a trupului. Acolo unde privirile capătă sens, atingerile devin năucitoare și se naște o dorință aprinsă numită de cele mai multe ori  iubire, acolo e locul unde timpul nu are ce căuta. De fapt, el nici nu se atinge de domeniul senzorial al spiritului, oamenii sunt cei care complică datele problemei și îl silesc să facă parte dintr-o poveste ce ulterior se va transforma în dramă.

          Dacă dorești ceva, fă în așa fel încât să obții, dacă vrei să auzi vocea cuiva, sună, dacă vrei să vezi pe cineva, întâlnește-te etc. soluția e atât de simplă că nici nu necesită prea multă bătaie de cap! Timpul nu are ce căuta în dorințele tale intriseci. Atunci când sufletul simte și singurul mod de a te exprima sunt cuvintele, lasă-te purtat de val și nu te mai gândi la timp. El are deja altele pe cap!