În mintea mea totul se mișcă cu încetinitorul, comprim
zile și lungesc secunde fără să simt vreun regret pentru toate acele momente pe
care mi-aș fi dorit cândva să nu le fi trăit în veci! Închid ochii și simt cum
fiecare celulă în parte din trupul meu respiră aerul rece al iernii, cum
picăturile de apă se preling ușor pe obrajii mei fierbinți... e o magie aparte,
un fel de basm modern. Mă pierd ușor prin timp și prefer să spun că el își
răsfiră momentele prin memoria mea decât să cred asemeni celor din jurul meu că
trupul meu descinde dintr-o secundă și se delasă pe tot parcursul vieții
timpului prin care trece fie că acesta(trupul) își dorește sau nu.
Unde s-a născut această legendă și cum am putut ajunge atât de ignoranți
încât să credem că orice am face mai întâi de toate trebuie să avem acordul
timpului pentru aceasta? Zilnic și oriunde mi-aș perinda existența nu contenesc
cuvintele să se spargă de urechile mele... șoaptele ce îmi strâng buzele și mă
fac să mă crispez: nu este încă timpul!
Tu omule nebun, de unde știi tu când e timpul potrivit pentru orice? Nu suntem
în stare să descifrăm marile mistere ale vieții, darăminte sistemul temporal în
care ne presupunem fără să fim siguri totuși că ne depănăm viața. Un paradox
mai amuzant pe lumea asta nici că aș putea găsi.
Dacă există un mister al vieții ce mi se pare ușor de diseminat și de
înțeles, acesta este chiar timpul și trecerea sa. Orice și oricum vei face în
viața ta, secundele se vor scurge lăsând în urmă amintiri și regrete
deopotrivă, zâmbete și imagini pe care mintea le va selecta pentru a le păstra
peste ani. Nu este nimic mai concret decât ciclul vieții și felul în care
fiecare pas ne conduce spre moarte, dar dacă măsurăm cu grijă fiecare zi din
viața noastră care trece lin și uneori insesizabil, am putea să ne dăm seama că
nimic nu este planificat și nimic de fapt nu își are un loc anume în timp.
Suntem oameni și ne lăsăm conduși de instinct, de deducții logice și de
inducții. Nu știm sigur că ceea ce gândim va avea rezultatul final pe care
creierul îl produce sub formă de idee. De aceea, tot ce putem face este să
lăsăm frâu liber singurei părți a existenței noastre ce nu are nevoie de timp
pentru a se manifesta: spiritul. El descinde din veșnicie și se afundă în
latura sentimentală a trupului. Acolo unde privirile capătă sens, atingerile
devin năucitoare și se naște o dorință aprinsă numită de cele mai multe ori iubire, acolo e locul unde timpul nu are
ce căuta. De fapt, el nici nu se atinge de domeniul senzorial al spiritului,
oamenii sunt cei care complică datele problemei și îl silesc să facă parte
dintr-o poveste ce ulterior se va transforma în dramă.
Dacă dorești ceva, fă în așa
fel încât să obții, dacă vrei să auzi vocea cuiva, sună, dacă vrei să vezi pe
cineva, întâlnește-te etc. soluția e atât de simplă că nici nu necesită prea
multă bătaie de cap! Timpul nu are ce căuta în dorințele tale intriseci. Atunci
când sufletul simte și singurul mod de a te exprima sunt cuvintele, lasă-te
purtat de val și nu te mai gândi la timp. El are deja altele pe cap!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu