Baladă

A trecut timp, nici nu știu cât

Va trece poate încă pe atât

Iar eu ascunsă după perdelele trecutului

Nu te voi scoate-n veci din amintirea sufletului...

Mă plimb prin zeci de amintiri ușor

și te iau de mână când dorm...

De drag, de dor, de tot ce-a fost

Mi-am păstrat un trecut la care mă tot întorc.

De vină-s serile târzii care-mi amintesc de tine

Și diminețile deosebit de senine,

Toate acele discuții fără vreun sens anume

Care acum sunt nouă  postume.

Oricât ar trece timpul peste mine

Eu aici în veci voi rămâne

Te voi aștepta, te voi chema-n poezii

Printre cuvinte mereu mi te voi aminti!

Timpul nostru va trece... (partea a 2 a)

Abătut, cu ochii triști și reci

Mă privești și vrei să înțelegi

De ce într-un final, peste toate și tot

Vei rămâne un simplu om ce-ai fost...

Nu lăcrima, bunule domn,

Ia-mă de mână și lasă-ți gândul călător

Zâmbește-mi acum, căci secundele se scurg

Iar tu în fața morții ești un simplu trecător.

Prin imensa trecere de vremi,

Peste mine amintiri firave așterni...

Nu m-ai lăsa singură nicicând

Că tu mi-ai învelit trupul c-un suflet plăpând.

Dar noi, bunule domn, nu suntem eterni

Ne pierdem tinerețea prin poieni

și ne măsurăm anii în zâmbete

În timp ce lumescul paradis ne desparte...

Vremea noastră ușor  va trece,

Lăsând în urma sa fire de nisip uscat,

Versuri de poveste și o iubire ce a apus

În fața timpului ce nu ne-a uitat.

O iubire din pământ născută

și care în pământ s-a dus toată!

Timpul nostru va trece... (partea 1)

Nu cunosc nimic în afară de trecut,

De aceea mă abandonez acolo mai mereu

Și cu picioarele desculțe pe pământul ud,

Îmi amintesc povestea sufletului meu:

Nu mi-e frică de timp căci nu înțeleg

Cum trec zile, nopți, zeci de minute

Și tu, bunule domn, îmi rămâi la fel de drag

Când zâmbind mă săruți pe frunte.

În mintea mea se derulează o poveste seacă

Mult prea repede, cu prea puține priviri prețioase...

Tu, rămâi aici, lasă timpul să treacă

Iar noi să ne pierdem printre sute de basme!

Bunule domn, ia-mi mâna și privește-mă atent,

Lasă soarele să apună pe chipul meu,

Urmărește stropii reci căzând pe umerii mei încet

Și aruncă-ți masca, eu nu vreau vreun erou.

Lasă-mi mintea ta să o plimb prin lumea întreagă,

Să-ți arăt cu ochii mei cum se prezintă infinitul.

Nu zăbovi, urmărește-mă când sufletu-mi aleargă

Și prinde-mă în brațe, oprește brusc timpul.

Pe final de zi, când cerul fierbe-n culori perfecte,

Ne vom citi-n priviri, tolăniți pe iarba rece.

Tu îmi vei descrie lumea-n râsete și defecte

Iar eu, bunule domn

 eu mă voi minți că timpul nostru niciodată nu va trece...