Timpul nostru va trece... (partea 1)

Nu cunosc nimic în afară de trecut,

De aceea mă abandonez acolo mai mereu

Și cu picioarele desculțe pe pământul ud,

Îmi amintesc povestea sufletului meu:

Nu mi-e frică de timp căci nu înțeleg

Cum trec zile, nopți, zeci de minute

Și tu, bunule domn, îmi rămâi la fel de drag

Când zâmbind mă săruți pe frunte.

În mintea mea se derulează o poveste seacă

Mult prea repede, cu prea puține priviri prețioase...

Tu, rămâi aici, lasă timpul să treacă

Iar noi să ne pierdem printre sute de basme!

Bunule domn, ia-mi mâna și privește-mă atent,

Lasă soarele să apună pe chipul meu,

Urmărește stropii reci căzând pe umerii mei încet

Și aruncă-ți masca, eu nu vreau vreun erou.

Lasă-mi mintea ta să o plimb prin lumea întreagă,

Să-ți arăt cu ochii mei cum se prezintă infinitul.

Nu zăbovi, urmărește-mă când sufletu-mi aleargă

Și prinde-mă în brațe, oprește brusc timpul.

Pe final de zi, când cerul fierbe-n culori perfecte,

Ne vom citi-n priviri, tolăniți pe iarba rece.

Tu îmi vei descrie lumea-n râsete și defecte

Iar eu, bunule domn

 eu mă voi minți că timpul nostru niciodată nu va trece...