Poveste de seară

Alunecă pe acea potecă veche

Frunze de tei și stropi de ploaie;

Vin vremuri dure, grele

Căci natura firii de frică se îndoaie.

În loc de tunuri se aud încet clopote,

Crenguțe uscate se frâng de geam

Și plânsetele se transformă-n hohote

Din cauza unui război aruncat în neant.

Pași repezi, strigăte și pace

Un imn fredonat în visele oricui...

Se închid ochii, se minte că trecutul e uitat

Când, de fapt,

Timpul nu se măsoară-n ani ci în răni.

La focul blajin al șemineului,

Povestea războiului se deapănă încet.

Bunicii dau viață trecutului

În ochii unui copil ce ascultă atent.

Se lasă seara, fumul acoperă poteca,

Pleoapele copilului se închid melancolic,

Dar mintea-i zvăpaie, sângele tresaltă-n vene

Căci simte cu amar durerea ce învie.

Un imn vechi e fredonat în visul său,

Legănat pe genunchii bătrânilor tăcuți.

“E război acum…va fi din ce în ce mai rău

Acum oamenii omoară pentru nimic”

Murmură ei în fața flăcărilor acelui șemineu.