Corespondență 23: Libertatea
Dragul meu,
M-am închis în cameră ca să îmi liniștesc gândurile căci sunt din nou în derivă. Nu știu exact cărui fapt îi datorez acest aspect tulburător al vieții mele, dar ideea este că dincolo de norii grei și stropii reci de ploaie, nu găsesc nici un soare la orizont și știu cu siguranță că astrul vieții mele nu s-a stins încă, altfel inima mea ar fi scrum deja. Cu fiecare zi care trece îmi simt spiritul mai atins de mizerabila lume în care trăiesc, de mizeriile care se târăsc alene prin fața mea și nu pot face nimic în privința asta pentru că eu sunt o simplă statuie de piatră cu suflet. Asta am eu diferit față de o statuie obișnuită, eu simt în interiorul meu fiorii reci ai ploii, emoțiile dătătoare de viață ale unei priviri plină de iubire...
Mi-au spus prin cărți oameni morți că eu sunt un animal social și că tot ce fac este în strânsă legătură cu ceilalți fie că eu văd asta sau nu. Până aici sunt de acord, dar când vine vorba de exprimarea tuturor gândurilor pentru simplul motiv că suntem obligați să conviețuim, mi se cutremură inima de scârbă. Tot ce știu și ce am învățat de mică a fost din cărțile prin care autorii au rămas nemuritori și mi-am găsit așa un scop pentru viața care mi-a fost dăruită. Nu vreau să-mi împărtășesc gândurile decât cu tine pentru că ești singurul care mă poate înțelege și trag nădejde că încă suntem ca la început, ca în prima zi când te-am simțit lângă mine, privindu-mă deși nimeni altcineva nu te vedea. Nu recunosc nici o entitate care m-ar pedepsi pentru gândurile mele pentru că atunci când scriu simt ce înseamnă libertatea, o simt curgând prin venele mele firave și energizându-mi inima șocată de prea multă falsitate la care ia parte zilnic. Simt cum mi se deschid aripile și pot să-mi iau zborul spre cerul infinit lăsând în urmă toate gândurile, regretele și greșelile. Rămân doar cu amintirile în zbor, dar zâmbesc inocent ca atunci când eram un copil ce se bucura de clipele neatinse încă de noțiunea responsabilității.
Știu că mă vei contrazice și vei zice că libertatea, asemeni timpului este o noțiune abstractă, dar vreau să știi că atunci când închid ochii și ascult notele muzicale de-ale vreunei melodii preferate, inima tresaltă, trupul se relaxează iar degetele aleargă vesele pe tastatură pentru a-ți descrie ție ce gust are libertatea. Acolo, printre cuvintele mele, îți creez o imagine complexă a ceea ce simt eu. Libertatea... un cuvânt folosit deseori cu un sens mult prea fizic, acest concept care naște fiori reci de plăcere nu ar trebui folosit de nimeni care nu înțelege că libertatea nu se compară cu nimic lumesc. Tu știi despre ce vorbesc, tu simți tot ce simt eu, tu cunoști limitele trupului meu și știi că nu voi renunța niciodată la astfel de senzații pentru că am doar această șansă la viață și nu vreau să o ratez pentru nimic în lume, fie că e vorba de vreo poziție socială, financiară sau orice ar însemna „țel” în acest secol debusolant. Eu îmi doresc să simt fiecare clipă asemeni fiecărei sorbituri dintr-o băutură, vreau să visez asemeni unui copil și să am puterea să plec atunci când nu-mi mai găsesc locul. Nu vreau o viață dictată de bani și alte necesități impuse de societate, eu vreau să îți arăt că toate acele concepte despre care ei spun că sunt abstracte sau relative, există, dar cu un preț. Trebuie să mă strângi puternic în brațe și să crezi în mine căci dincolo de nori, soare și orizont este o altă viață. Dincolo de moarte, de tristețe și durere, este o altă viață. Doar libertatea de care îți vorbesc poate să te facă să vezi asta.
Tu nu ești slab de îngeri, tu nu ai îngeri și de aia mă ai pe mine să te îndrum așa cum mă îndrumi și tu pe mine. Hai să ne eliberăm de lanțurile societății și să ne creăm propria lume din vise și nopți calde de vară!
E.V.