Dragul meu,

Cred că trăiesc într-o dilemă: ori sunt în contratimp ori sunt în afara lui căci de cele mai multe ori nu simt trecerea lui prin viața mea și asta doare căci nu-mi pot crea amintiri ori poate nu reușesc eu să-mi amintesc acele amintiri...sunt asemeni unui fluture în bătaia vântului furios. Mă trezesc după viitură cu durere și lovituri pe care numai eu le văd și simt. Mereu, dar mereu sunt singură în astfel de momente căci sufăr de o boală ce mă macină pe zi ce trece: neîncrederea în oameni. Am încercat, îți jur că ăsta e adevărul, dar de fiecare dată am fost dezamăgită și m-am regăsit în cărți, apusuri calde de soare și mângâierile vreunui animăluț vagabond. Mă identific fără să vreau cu aproape orice nu este uman căci doar aici sunt acceptată așa cum sunt, aici nimeni nu vrea să mă schimbe, nimeni nu mă critică.
Citisem la un moment dat gândurile lui Nichita Stănescu despre artă și talent. Acolo mi-am găsit răspunsul la întrebarea: de ce artiștii sunt mereu răstigniți de către ordinari? Lumea care se întinde dincolo de viziunea unui om căruia nu i-a fost dăruit talentul este bogăția spirituală a unui artist, este revelația ce naște arta acestuia. Cum ar putea să înțeleagă un novice sau un dezinteresat ce face un artizan? Autorul spunea că talentul se revarsă asupra omului prin revelație și nu prin muncă, de aceea istoria ne arată că acei oameni au fost uneori copleșiți de intensitatea artei ce le străbătea mintea și corpul ducând astfel la fel de fel de finaluri nu prea fericite. Un om talentat nu este neapărat și destul de puternic să înțeleagă revelația și să o facă înțeleasă lumii întregi. Este adevărat că artistul este mijlocitorul dintre artă și om, dar nu de fiecare dată mesajul este transmis pentru a fi înțeles pe deplin. Undeva trebuie să existe un mister, altfel nu s-ar mai numi artă. Nu-i așa că e mai interesant când te intrebi ce a vrut să spună artistul prin opera sa? Ajungi să simți infinitul în toată intensitatea lui prin corpul tău și astfel găsești cuvintele potrivite să formulezi răspunsul. Arta este menită să te poarte pe culmi mărețe despre care au scris anticii și pe baza cărora au formulat adevăruri ce au fost ponegrite secole la rând urmând ca într-un final să fie acceptate ca fiind adevăruri absolute. Nu te gândi că arta este limitată, ea se regăsește în orice atât timp cât ții ochii și sufletul deschiși.
Sufletul însuși este o creație artistică a unui anonim. Cu el simțim ceea ce trupul nu poate, gândim ceea ce mintea nu e capabilă și atât timp cât sălășluiește în carcasa din carne și os, deținem nemurirea. Am putea spune că suntem un fel de semizei, fără puteri magnifice dar cu simțul artistic, acel simț care, dacă este accesat și dezvoltat, transformă omul în artist și-l așează în paginile de istorie ale omenirii ca semn de mulțumire și îi oferă numelui acestuia nemurirea printre generațiile ce vor veni. Așa cum am descoperit de când eram copil că fericirea se regăsește în lucrurile mici așa am observat că asta înseamnă mereu altceva pentru fiecare în parte. Pentru mine, fericirea se găsește în meșteșugirea cuvintelor. Eu sunt olar, sculptor, pictor al cuvintelor. Eu pot să descriu infinitul printr-un zâmbet sau printr-o poezie căci nu mi-e frică să recunosc că am simțit atingerea acestuia.
Cu toate acestea, istoria se repetă. Artiștii adevărați vor cunoaște distrugerea trupului de timp și a minții de către alții care nu înțeleg și nici nu vor să înțeleagă că sensul vieții, oricare ar fi el pentru fiecare, regăsește în mare parte arta ca fiind fericirea supremă. Omul îngust la minte crede că poate limita arta și că poate defini noțiuni abstracte asemeni fericirii, libertății, iubirii. Omul întru totul este deseori absurd iar de partea lui sunt mai mulți căci niciodată nu i-a fost ușor unui geniu să transmită ceea ce lumea a adoptat secole mai târziu. Trăiesc totuși cu speranța, care în fond este arta de a continua când totul se destramă în jurul tău, că la un moment dat oamenii vor realiza că arta nu se măsoară în bani și alte chestiuni materiale ci în plenitudinea sentimentelor oferite sufletului la momentul interacționării acestuia cu ea. Arta nu are nevoie de bani ci de înțelegere, artiștii morți nu au nevoie de bani, noi suntem datori față de ei să transmitem generațiilor viitoare mesajul lor. Nu totul se rezumă la bani căci dacă vrei să înțelegi asta, trebuie să știi că există artă și în a face bani: se numește simbioză între suflet și minte iar de la acest fenomen se pot face mult mai multe decât doar bani. După cum observi din puținele mele exemple, arta o regăsești în orice atât timp cât știi ce cauți.
Dragul meu, îți doresc din toată ființa mea să simți atingerea artei asupra vieții tale și să te bucuri de fiecare secundă care îți este oferită căci timpul este scurt și noi suntem prea mici în misterul vieții ca să-l deținem.
E.V.