Departe de timp

Unde ai dispărut iluzie tomnatică

și ce-ai făcut cu sufletul meu precar?

Căci trec anii căutând în van

O clipă de liniște măcar...

Și cum ai ascuns gândurile mele fericite

Cu seri târzii de iarnă rece?

Că eu acum mă caut prin clipele trecute

Dar nu mă regăsesc... timpul încet mă irosește.

Nu sunt zile îndeajuns cât să regăsesc în mine

Un moment din copilărie când să fi trăit

Intens și cu viteza a sute de amintiri

O viață-ntreagă într-un minut p-un pas greșit.

Căci eu, temerară, tânjesc de secole încoace

În spatele cuvintelor vechi și mărețe

Să găsesc un sens al meu sau cum se face

Că-mi lipsește dintotdeauna și cel mai mic strop de inspirație...

Și caut încontinuu ca un nebun ce nu înțelege

Un declin normal al timpului, o epocă ce trece

Deoarece în mintea mea, când stau de veghe

Între mine și oameni prăpastia se adâncește.

Rămân doar eu cu spiritul meu abătut

și tristă-i spun cu glasul mut

Să nu mă uite, să nu mă abandoneze în veci

Că altfel aș muri încet, chinuită de cuvinte seci

Și oameni mult prea simpli ca să creadă

Că vieții mele nu-i sunt pradă.

Iubește-mă tu, umbra spiritului meu

Și adăpostește-mă cât mai departe

Unde să exist, să înțeleg doar eu

Fără să-mi pese de-ale mele păcate.