Ideea
bătrîneții neputicioase și a morții iminente transformă și cel
mai dibaci mincinos într-un adept al adevărului căci tot ce
contează în final și mintea acceptă cu ușurință este definirea
realismului vieții.
Am
ajuns la această idee urmărind progresiv evoluția vieții lui
Sigmund Freud. Acesta este arătat lumii cu adevărata sa față în
cartea lui Michel Onfray, Amurgul
unui idol-Freud.
Finalul lui Freud este reprezentat de o ultimă declarație a sa ce
ia în considerare psihanaliza ca știință ce nu poate rezolva
problemele oamenilor din simplul fapt că toate experimentele sale se
bazează pe o tehnologie prea puțin evoluată la vremea aceea a
anului 1938-39. El încearcă să scoată acestă nouă știință
din sfera unei dezamăgiri și lasă impresia vagă că ea ar putea
funcționa până la un anumit punct. Deși ascuns după cuvinte mari
ce nu au rolul neapărat de a semnifica ceva, Freud se vede învins
și vrea să moară fără nici o urmă de regret.
Bătrânețea
și moartea sunt ultimele două etape din viața oamenilor și pe
care orice tânăr și le-ar dori, însă după o viață chinuită
de aproximativ 30-40 de ani, mai există înăuntrul său același
zel și aceeași dorință? Cu cât înaintează în ani, omul
realizează că toate mecanismele sale slăbesc și încetinesc
ritmul său obișnuit. Nimic nu este întâmplător. Cu toții știm
ce ne așteaptă și totuși când ni se întâmplă, rămânem
stupefiați. Unde ar fi logica?
Deși
viața s-ar spune că nu a fost făcută să fie mereu amuzantă, ea
oferă anumite clipe ce te fac să îți descrețești fruntea și să
râzi copios. De bătrânețe ne temem cu toții, fie că o
recunoaștem, fie că nu, însă finalul este cel ce contează în
acele ultime clipe. Nu există nici o tentă religioasă în a dori
să scapi de toată povara pe care ai cărat-o o viață și să mori
împăcat. Fiecare om în parte are conștiința care îl umple de
remușcări iar asta este adevărata credință. Acolo se ascunde
zeul fiecăruia căci încrederea în sine ca și cale religioasă
este de departe cea mai pliabilă și folositoare religie. Pe patul
de moarte un om va spune mereu ce gândește, fi el ateu sau creștin,
evreu sau musulman. Finalul deja nu mai ține de religie ci de
împlinirea conștiinței cu realismul vieții ce se scurge. Moartea
nu este decât un prilej ca tu omule să fii sincer, atât de sincer
cum nu ai mai fost vreodată! Atunci nici un gând și nici măcar o
privire nu vor fi ascunse sau dedublate de sens căci nu mai există
un motiv real.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu