Vis de toamna

Ia-mi sufletul şi-l plimbă prin toamna târzie,
Acoperă-ţi ochii şi ascultă-mi visul nebun,
E visul unui om care-a pierdut un suflet trist...
El se plimbă prin toamna minţii mele,
Eu mă pierd prin gânduri grele!

Ia-mă de mână şi priveşte ecoul rece,
Spune-mi de ce mai stai aici

De ce sufletul tău încă ascultă tăcerea
Şi eu mă pierd în braţele tale
De parcă am fi mici
Plini de curiozitatea ce umple liniştea...

Nu e nimic dincolo de visul meu
Nici cer, nici limite, nici măcar un curcubeu...
E doar o toamnă rece, pustiită,
E gândul meu pierdut în uitare
Şi ochii tăi misterioşi care mă privesc
Întrebători, frumoşi, mulţumiţi
De ceea ce iubesc...

Aprin lumini cu chibrite ude,
Cu mintea, cu visul, fără suflet...
Aştept un semn, o frunză, o pală e vânt,
O toamnă rece fără linişte în gând.

Privesc cu speranţă orizontul purpuriu,
Soarele ce pare a se culca pe un nor ploios,
Dealuri obosite ce se strâng de frig...
Şi-aş vrea suflete să te strig!...
dar totul e doar un vis păcătos.

Mă cuibăresc în patul de frunze
Şi visez...e trist şi pustiu
E atât de greu şi atât de târziu!
Ş-apoi simt parfumul tău de toamnă,
Te văd cu sufletul meu de mână...
s-a întors şi vrea să rămână!

O, tu toamnă rece, acum ai suflet
Acum pot zâmbi căci ştiu:
Deşi vise vor fi mult mai multe,
Niciodată nu va fi prea târziu!