Azi sunt, mâine dispar...
Gânduri pierdute-n marea de cristal.
Mă tot ţin captivă, mă lipesc de trupul tău,
Nu mă recunosc, încerc, dar nu mai ştiu nimic
de sufletul meu..
Mi-am pierdut sute de amintiri
Ce-mi ţineau de urât până acum.
Le-am lăsat să se răsfire-ncet pe drum
Asemeni nisipului ce se rostogoleşte, argintiu,
Fără nici un fel de remuşcări.
Tu, suflete păgân,
m-ai acaparat c-un zâmbet trist,
nu te-am vrut atunci, te vreau acum...
M-ai purtat prin timp ca pe-un nebun,
Am cules din urma nisipului scrum.
Sunt un om de nimic
Fără acele braţe magice care-ar putea
cuprinde-o lume-ntreagă
dar care m-au ales pe mine să le fiu dragă..
Sunt un gând lipsit de sens,
Deţin balanţa timpului pierdut
Dar la ce bun să am asta
Când eu mă tot amăgesc, mă uit?
Eu te voi privi, te voi admira cu ochii sufletului apus,
Nu te voi lăsa să pleci, îţi voi fura liniștea din somn,
Te voi aduna sărut cu sărut şi ar fi greu de spus
Că vreodată te voi pierde, bunul meu domn
Când ştiu că eu sunt pentru tine mai mult decât cuvinte
şi pentru inima ta, o dulce amintire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu