Chip de lut

Pe urme reci de nisip cristalin

Îmi pierd adesea gîndurile-n amintiri..

Aștept și retrăiesc acel dulce chin

Ce-mi întoarce sufletul împotriva firii.

Cu ce drept aș putea să mă tot întorc

Unde durerea lumească-mi este stăpână?

Cum de vreau mereu să refac

O povestea transformată-n țărână?

Trăiesc în afara unui timp deja pierdut

Dar mă aventurez în el de fiecare dată

Când mă întreb cum am putut

Să mă încred într-un simplu chip de lut!

Timpul va trece, blajin și iertător

Iar eu voi îngropa aceste versuri în inima mea

Căci oricât mi-aș dori să fiu un suflet iubitor,

Amintirile nu se vor îndura a mă lăsa.

Trăi-voi prin tablouri ce nu vor fi uitate niciodată

și mă voi hrăni cu sufletu-mi sărac

Iar valurile și marea mă vor privi cum tac

Ștergând definitiv această fantezie toată!